Pentru a înțelege cel mai bun mod de a te antrena, este important să înțelegi diferența dintre metode și sisteme.

Metodele sunt uneltele specifice care te ajută să realizezi ceea ce ai de făcut precum exercițiile efectuate, echipamentul utilizat, seturile și repetările.

Sistemul reprezintă structura și pași necesari pe care trebuie să îi parcurgi pentru a obține ceea ce îți dorești.

Sistemul este strategia pe termen lung care include diferite metode aplicate la momente cheie pentru a asigura dezvoltarea.

Un sistem valorifică într-un mod eficient experiența de antrenament în combinație cu diferitele metode pentru obține rezultatul dorit.

Ce observ că se întâmplă in realitate este că lumea tinde să ia de ici de colo și să creeze o supă de antrenament care în multe cazuri duce la frustrate, plafonare sau mai rău accidentare. 

Obiectivul unui program de antrenament este să te ajute să achiziționezi abilitatea de a te antrena în mod constant, în siguranță și să îți asigure dezvoltarea pe care ți-o dorești în mod constant.

Această abordare diferă prin faptul că se axează pe ideea de a construi și dezvolta spre deosebire a “distruge”, “rupe” și “domina” la fiecare antrenament.

Începe cu respect față de tine, de corpul tău și față de ce este el capabil să facă.

Cel mai bun mod de a face acest lucru este de a susține sistemele care te alcătuiesc.

Respirația este unul lucru cel mai des trecut cu vederea. Din moment ce este esențial pentru viață, este un lucru pe care îl facem din reflex, fără a-l băga prea mult în seamă.

Asigurarea respirației este prioritară pentru corpul tău, prin urmare, va încerca să o susțină în permanență.

Există musculatura respiratorie, care este responsabilă pentru respirație și musculatura responsabilă de generarea mișcării.

Corpul, de regulă, sacrifică mișcarea în favoarea asigurării respirației.

Atâta vreme cât nu respiri corect, vei funcționa de fapt cu o disfuncție în tiparul de mișcare.

În plus, o respirație deficitară produce un stres metabolic excesiv care duce la oboseală si în timp, la alte probleme de sănătate.

Respirația corectă încurajează o postură corectă, o postură corectă facilitează mișcări puternice și eficiente care contribuie la o performanță mai bună.

Orice fel de activitate, inclusiv cea sedentară duce la acumulare de tensiune în corp.

Această tensiune scade abilitatea de a te mișca în voie și cu ușurință.

Practic este ca și cum ai merge cu mașina cu frâna de mână trasă. La un moment dat vei distruge discurile și plăcuțele.

Același lucru este valabil și pentru articulațiile tale. Prin urmare, este important să adresezi acestă componentă prin îmbunătățirea mobilității.

Acestea includ genuflexiunile, îndreptările, flotările, tracțiunile si variațiile lor.

Demonstrând competență cu aceste exerciții semnifică faptul că sistemul nervos împreună cu cel musculo-scheletal funcționează în parametri optimi.

Nu este vorba despre ce exercițiu faci, ci mai degrabă despre efectul pe care îl are exercițiul asupra corpului tău.

Dezvoltarea rezistenței și a capacității de lucru presupune dezvoltarea sistemului aerobic.

Sistemul aerobic este echivalentul rezervorului de la mașină. Practic poți construi un rezervor mai mare și poți îmbunătăți consumul la 100km, determinând o îmbunătățire a performanței.

Este foarte adaptabil și ușor de dezvoltat.

De asemenea joacă un rol important în abilitatea ta de a te adapta, de a rezista și de a fi mai longeviv.

Rămâi cu bine,

Dr. Răzvan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *